Iata ce sfaturi ne dă:

„Ce spun eu?

Primii 5 ani sunt de libertate. Munceşti pe unde apuci, sari din job în job, experimentezi diverse medii, încerci să realizezi ce ţi-ar place să faci. Fugi de răspundere, îţi dai demisia ca să pleci la mare, încerci să acumulezi cât mai multă experienţă şi să furi meserie de la cât mai mulţi, colinzi prin cluburi până dimineaţa într-o zi de muncă…tot tacâmul. Primii ani sunt o continuare a facultăţii sau a liceului şi uneori se intersectează.

Următorii 5 sunt de acomodare. Te-ai decis ce vrei să faci, îţi cauţi un job în domeniu, încerci să îţi faci un nume şi, în ultimii 2 din cei 5, începi să te gândeşti la o carieră sau o afacere proprie. Îţi calculezi cu mai multa grijă mutările de la un job la altul şi începi să fii productiv şi interesat de mediul în care lucrezi.

După 30 de ani. The only way is up. Promovare, salariu mai mare, beneficii, maşină de firmă, casă, credite, copii. Asta nu presupune neapărat pierderea inocenţei sau renunţarea la nebunii, ci doar o aşezare a lucrurilor şi o maturizare. După 30 se presupune că ai destui bani pentru a face ce vrei.

Sunt etape.

Cel care până la 30 de ani a frecat-o aiurea şi nu ştie să facă nimic îşi va găsi mai greu de muncă dacă nu are sânii mari. Şi e foarte nasol să o iei de la zero la 30 de ani, angajându-te ca junior alături de tineri de 20 de ani. E demoralizator. E şi mai trist să vezi că ai colegi care au ajuns şefi de proiect sau de departament, deşi v-aţi angajat amândoi în acelaşi loc şi în acelaşi timp. Şi asta pentru că nu ai înţeles că la 28 nu te mai poţi comporta ca la 20.”

restul aici

Anunțuri