Am trecut astăzi prin prima zi de admitere. După cum mă așteptam, am dat de tineri la fel (dacă nu, chiar mai) stresați decât mine. Parcă se auzeau în liniște bătaile a 50 de inimi, toate sincronizate la un ritm maximal. Toți aveam emoții, „ca la orice admitere”, mi-a precizat un tânăr aflat inițial în vecinătatea mea (până la un moment dat, când mi-a explicat Mihai că de fapt trebuie să-mi caut fața lipită pe bancă, o bancă aflată exact în partea cealaltă a salii 😛 ). În fine, intră în clasă o siluetă ținând în mână un plic gălbui; rostește o frază deja devenită tertip („aici sunt subiectele, sunt foarte ușoare, baftă”); dă plicul supravechetorilor și pleacă. Unul dintre aceștia (conf. dr. ing. Ghiță) desface plicul, moment în care o liniște parcă și mai apăsătoare decât cea dinainte, cuprinde sala. Țin să precizez că această liniște a fost păstrată până la sfârșit.
Se împart subiectele și totul decurge exact cum am fost deja obișnuiți până acum. Vreau însă să vă descriu exact gândurile mele, în momentul cel mai sensibil al examenului dat azi, de altfel și cel în care am dat greș: „…firar ele ale naibi de asimptote, deci am găsit una x=1, hmm, e prezentă cam în multe variante… acum ce? Ia să văd dacă pot să trag cu ochiul la fata asta din față. Oo, exact la exercițiul ăsta se chinuie și ea… x=1, hmm asta am gasit-o, alta: y=1, aha dada și asta e bună… bun deci x=1, y=1 perfect, este e-ul. Și totuși la b sunt astea două și mai este și y=-1, trebuie să fie o șmecherie…”. Mai departe m-am bazat pe niște cunoștințe nesigure și pe un noroc absent cu desăvârșire. Am avut 50% șanse să iau 10. N-a fost să fie (am luat 9,50), sper însă ca mâine norocul să fie cu mine în proporție de 100%. Adăugând și faptul că sunt foarte sigur pe cunoștințele mele de fizică, sper la un 10.

Am trecut astăzi prin prima zi de admitere. După cum mă așteptam, am dat de tineri la fel (dacă nu, chiar mai) stresați decât mine. Parcă se auzeau în liniște bătaile a 50 de inimi, toate sincronizate la un ritm maximal. Toți aveam emoții, „ca la orice altă admitere„, mi-a precizat un tânăr aflat inițial în vecinătatea mea (până la un moment dat, când mi-a explicat Mihai că de fapt trebuie să-mi caut fața lipită pe bancă, o bancă aflată exact în partea cealaltă a sălii 😛 ). În fine, intră în clasă o siluetă ținând în mână un plic gălbui; rostește o frază deja devenită tertip („aici sunt subiectele, sunt foarte ușoare, baftă”); dă plicul supravechetorilor și pleacă. Unul dintre aceștia (conf. dr. ing. Ghiță) desface plicul, moment în care o liniște parcă și mai apăsătoare decât cea dinainte, cuprinde sala. Țin să precizez că această liniște a fost păstrată până la sfârșit.

Se împart subiectele și totul decurge exact cum am fost deja obișnuiți până acum. Vreau însă să vă descriu exact gândurile mele, în momentul cel mai sensibil al examenului dat azi, de altfel și cel în care am dat greș: „…mama lor de asimptote, lua-le-ar dq. Deci am găsit una x=1, hmm, e prezentă cam în multe variante… acum ce? Ia să văd dacă pot să trag cu ochiul la fata asta din față. Oo, exact la exercițiul ăsta se chinuie și ea… x=1, hmm asta am gasit-o, alta: y=1, aha dada și asta e bună… bun deci x=1, y=1 perfect, este e-ul. Și totuși la b sunt astea două și mai este și y=-1, trebuie să fie o șmecherie…„. Mai departe m-am bazat pe niște cunoștințe nesigure și pe un noroc absent cu desăvârșire. Am avut 50% șanse să iau 10. N-a fost să fie (am luat 9,50), sper însă ca mâine norocul să fie cu mine în proporție de 100%. Adăugând și faptul că sunt foarte sigur pe cunoștințele mele de fizică, sper la un 10.

si inca o serie de poze

Anunțuri