You are currently browsing the category archive for the ‘Uncategorized’ category.

Old post (30 Sept 2010) published today:

A mai trecut un an..si iata-ne din nou in prag de 1 octombrie. Impresiile dupa un an in boemul Bucuresti?Pai sa vedem, mi-am dat seama ca multi dintre fostii colegi sunt pregatiti sa treaca la o etapa superioara, s-au adaptat la haosul asurzitor, dar mut al unui oras care cere mai mult mai mult decat studii superioare, si-au schitat deja inceputul graficului pe care il au de parcurs in urmatorii ani, si-au facut portretul a ceea ce vor deveni ca adulti.Parca e un inceput de liceu si suntem din nou in clasa a 10-a, deja ne-am obisnuit cu profa de romana si cu stilul ei nonconformist, sau cu rigurozitatea lectiilor de fizica si de matematica..

Acest oras fascinant in care viata se scurge cu cel putin 2 viteze in plus fata de provincia din care venim, in care ai atatea feluri de a face cate ceva, insa nu si ocazii…

Pentru ca acest blog a fost „fabricat” pentru a tine stransa legatura intre anumiti oameni, o sa incerc de acum inainte sa nu-l mai las pe Mihaita singur si o sa mai postez cate ceva din cand in cand 😛

…și anume Dacia Sandero (și Logan, „dar mai mult, putin” ca să ne citez și prezidentul aici :p) și mai ales limba română

…si mai urăște și comunismul, cu acesta din urmă având și noi, ca popor cateva divergențe în trecut, echipa Top Gear s-a decis să filmeze și „in the land of Choice” (aici probabil având un aport măricel si ministresa Udrea… „mulțumim doamna Udreaaaa”).

Așadar tema aleasă ar putea fi chiar Revoluția avută loc în țara noastră. În acest sens filmarile ar putea avea loc în București, Timișoara și de ce nu, chiar in Târgoviște, asa cum este relatat și pe blogul revistei afiliate emisiunii Top Gear. Astfel, după ce Stig însuși s-a plimbat prin București anul trecut, în cadrul festivităților avute loc cu ocazia curselor din cadrul formulei GT, se știe sigur că anul acesta întreaga echipă de filmare Top Gear se va deplasa la Casa Poporului (poate și de aceea au ales să viziteze și orașele care l-au dat jos pe Ceaușescu), pentru a testa trei mașinuțe foarte întalnite pe străzile capitalei (și anume Lamborghini, Ferrari și Aston Martin). Acest semi-eveniment, care observ ca e ținut cam secret, se poate să aiba loc chiar săptamâna viitoare, filmarile din București având loc in jurul datei de 22 septembrie.

Asadar I’m abroad ;-). Living in Ireland is like living in early kingdoms, so I like it very damn much :-P.

So, o sa incep cu plecatul d’acasa: exact cu o zi inainte de plecare m-am uitat la Knowing („Numere fatale” pe romaneste…), film in care se prabuseste un avion (in conditii de ploaie). Asadar m-am speriat ca naiba cand am vazut ca dupa o saptamana de soare si caldura,  a inceput o ploaie specifica Indiei in sezonul umed… A doua zi, m-am trezit la 3:30, pentru ca la aeroport trebuia sa ajung cu doua ore inaintea plecarii avionului… Ajuns in aeroport am trecut granita (destul de ciudat, ca practic eram in Bucuresti, ma rog…) si am ajuns in sala de asteptare – „no man’s land”. In avion, cam toti erau la primul zbor, asa ca plutea in atmosfera presurizata, de 11psi, un aer de entuziasm si usoara frica.

Zborul a fost super! Cum ne-am ridicat, in 5 minute am ajuns deasupra plafonului de nori, un peisaj cu adevarat feeric, mai ca aveam putin si asteptam sa vad cum zboara ingerii in raza noastra de vedere. Cum am iesit din Romania, norii au inceput sa dispara usor, usor si pe deasupra Germaniei (cred), se vedea clar Pamantului si a sa rotunzime continua. Muntii pareau niste coline mult prea verzi, spre deosebire de dealurile miortice galbene, pline de lanuri de grau, printre care serpuiau rauri usor maronii.

Asadar am avut parte de niste super piloti, pe timpul zborului n-am avut nici o problema majora, doar o mica durere de cap. Si am ajuns la Paris fara nici o problema. Aici se incheie primul episod din seria de peripetii prin care am trecut in aventura mea pe Insula 😛

Acum pot spune si eu oficial ca a inceput vacanta…Am scapat de admitere cu bine, caci am intrat unde vroiam, si acum vreau sa profit la maxim de fiecare zi de vacanta…Sa va spun despre admitere: pai am stat 2 zile in Bucuresti, in primul rand ca e groaznic de cald, in al doilea rand zgomotul pe timpul noptii din cauza masinilor, tramvaielor, motociclistilor etc. e infernal, si sa zicem ca am apucat sa dorm cam vreo 3-4 ore inainte de fiecare examen..in cele din urma mi-am dat seama ca n-am facut nici o afacere pentru ca timpul pierdut pe drum a fost cel in care priveam cu multa „admiratie” peretii camerei..Examenele au fost destul de dificile, insa cred ca m-am descurcat destul de bn, am luat 8,36:D..Capitolul „Afisarea rezultatelor” m-a enervat teribil; dupa ultimul examen decanul ne-a spus ca rezultatele se vor afisa sambata (adica azi), ceea ce s-a si intamplat cu chiu cu vai, dar au pus link-urile care trebuiau sa te directioneze catre paginile cu notele fiecarui candidat dar astea nu faceau decat sa te trimita la pagina principala a site-ul..in fine dupa ore de chin si emotii am aflat si rezultatul..si am putut sa ma bucur ca in sfarsit am luat si eu vacanta.. ultima ce e drept :D..dar am scapat!…vacanta placuta tuturor!..si felicitari! 😛

Un curaj absolut nebunesc, un nume necunoscut, o porecla simpla: IcSs

Mult succes! (venim să-ți facem galerie)

Bobotzzz.

michael jacksonProbabil ca ati auzit deja vestea ca Michael Jackson nu mai e printre noi. O mare legenda ce a impresionat intreaga lume..nu stiu ce impresii aveti voi sau ce simtiti, dar mie imi pare foarte rau; e mare pacat ca nu a mai apucat sa sustina cocertele programate. Trecuse ceva vreme de cand nu mai aparuse pe scena si cred ca multi erau nereabdatori sa-l revada. Adevarul e ca un show Michael Jackson era fabulos..cred ca in privinta asta suntem cu totii de acord ca este unic.

E drept ca a fost o vedeta despre care s-au spus multe lucruri neplacute, dar pana la urma a fost si el un om ca si noi, toti gresim asa ca de ce l-am judeca noi pe el; trebuie apreciat ca artist, trebuie sa criticam arta si nu artistul..:P..in fine vorbim mai pe larg dupa bac..acum am treaba:D.

Dar nu pot sa ma abtin si sa nu spun ceva si despre piesa Heal the world, o piesa exceptionala care dupa parerea mea nu are cum sa te lase indiferent..:D..si de asemenea cry care impartaseste o idee nobila, un mesaj „romantic”, in sensul ca ilustreaza ideea solidaritatii dintre oameni (un ideal al umanitatii)..in general a avut versuri care au vorbit pentru el, versuri care preluau gandurile sale referitoare la noi, la oameni, la existenta noastra…De fapt sunt foarte multe piese extraordinare pentru ca Michael Jackson a fost un fenomen, un fenomen ca si Elvis Presley; a fost un fel de ironie a sortii pentru ca ambii au sfarsit prea devreme, inainte ca publicul sa fie „satul” de frumos, „satul” de inedit, „satul” de arta..Sunt multe de spus despre artisti in general si nu pot sa nu ma revolt, chiar si pentru o clipa, gandindu-ma la situatia actuala din Romania, la piata muzicala din Romania, care a devenit o industrie comerciala in care vanzatorii din spatele tejghelei se cred artisti, chiar si cei care au talent in muzica pentru ca nici aceia nu se ocupa decat de imagine, decat sa dea bine pe sticla, ce rost are sa se complice cu versuri care au ce sa transmita, cu o muzica de calitate care sa impresioneze, sa te faca sa reflectezi, sa gandesti..Pacat ca pana si ultimile noaste valori, fie ele si internationale se pierd incetul cu incetul..probabil ca peste ani o sa ne mandrim cu aceeasi oameni, aceleasi versuri, aceleasi ganduri marete pe care le-au avut, si care ne-au fost impartasite de adevaratii artisti…

Iata ce sfaturi ne dă:

„Ce spun eu?

Primii 5 ani sunt de libertate. Munceşti pe unde apuci, sari din job în job, experimentezi diverse medii, încerci să realizezi ce ţi-ar place să faci. Fugi de răspundere, îţi dai demisia ca să pleci la mare, încerci să acumulezi cât mai multă experienţă şi să furi meserie de la cât mai mulţi, colinzi prin cluburi până dimineaţa într-o zi de muncă…tot tacâmul. Primii ani sunt o continuare a facultăţii sau a liceului şi uneori se intersectează.

Următorii 5 sunt de acomodare. Te-ai decis ce vrei să faci, îţi cauţi un job în domeniu, încerci să îţi faci un nume şi, în ultimii 2 din cei 5, începi să te gândeşti la o carieră sau o afacere proprie. Îţi calculezi cu mai multa grijă mutările de la un job la altul şi începi să fii productiv şi interesat de mediul în care lucrezi.

După 30 de ani. The only way is up. Promovare, salariu mai mare, beneficii, maşină de firmă, casă, credite, copii. Asta nu presupune neapărat pierderea inocenţei sau renunţarea la nebunii, ci doar o aşezare a lucrurilor şi o maturizare. După 30 se presupune că ai destui bani pentru a face ce vrei.

Sunt etape.

Cel care până la 30 de ani a frecat-o aiurea şi nu ştie să facă nimic îşi va găsi mai greu de muncă dacă nu are sânii mari. Şi e foarte nasol să o iei de la zero la 30 de ani, angajându-te ca junior alături de tineri de 20 de ani. E demoralizator. E şi mai trist să vezi că ai colegi care au ajuns şefi de proiect sau de departament, deşi v-aţi angajat amândoi în acelaşi loc şi în acelaşi timp. Şi asta pentru că nu ai înţeles că la 28 nu te mai poţi comporta ca la 20.”

restul aici

no comment (0tv Cribs :-P):

waiting for Episode two: The return of the „Frumushelu” (as the real host)

Timpul vindecă tot, se spune. Timpul o să vindece toate feţele ce nu se vor mai vedea. Vieţile noastre sunt ca nişte peroane de gară. Lumea trece, staţionează, vine, pleacă. Tinereţea nu durează într-atât încât să poţi spune că ţi-ai petrecut-o aşa cum ai vrut, că ai făcut tot ce ai vrut să faci.

Cam ăsta a fost liceul, cam asta a fost cu partyurile tâmpite la care ne certam pe melodii şi le schimbam la fiecare 30 de secunde, cam asta a fost cu feelingul ăla de antsinmypants, totul devine din ce în ce mai transparent, mai ireal; Carabella e din ce în ce mai departe. Îmi vin în minte uşile de la F2 acoperite de piele în care era imposibil să ciocăni; vestiarul de la sala de sport cu mirosul său de sudoare – meciurile de „pimpong” îndeajuns de lungi încât să întârziem la ora următoare. Tot ceea ce uram la acest liceu, toate lucrurile mici care mă dezgustau îmi revin acum în cap şi capătă un farmec aparte, se aromează, devin un sigiliu pentru adolescenţă, pentru perioada în care cu toţii căutăm disperaţi ceva adevărat, ceva frumos în lumea asta care ne pare atât de bolnavă. Ei, cred că acum, după ce am pierdut acel lucru frumos şi adevărat, ne dăm seama că timp de 4 ani l-am avut chiar în faţa noastră şi am fost orbi, orbi. Dar, cum ar spune cineva: „nu regreta nimic din ce ai făcut sau nu ai făcut pentru că, la un moment dat, exact asta ai vrut să faci.”

Uneori, nici nu îmi vine să cred că eu sunt eu. Mă simt ca un musafir în propria viaţă. „Băiatul de provincie pleacă să îşi încerce soarta în Oraşul cel Mare.” Sună a titlu de roman.